Cătălin Dicu – Cofondator VictoriaEdu Center

O carte de care societatea românească avea mare nevoie și îi mulțumesc Narcisei pentru că a făcut acest prim pas și a pus pe hârtie povestea vieții ei. Sunt convins că nu i-a fost ușor să ia aceasta decizie, să se deschidă în fata noastră și să ne prezinte experiențele ei și o felicit pentru că a avut curajul să facă acest lucru, într-o cultură care nu este încă obișnuită cu această abordare, mai ales în domeniul sportului de performantă. Sper că succesul de care se vă bucura această carte să o determine să continue să ne împărtășească momentele extraordinare din viața ei de sportiv de performanță, profesionist și ambasador al handbalului românesc și internațional.

România, Macedonia, Germania, Danemarca și înapoi în România cu rezultatele extraordinare obținute la finalul carierei cu Oltchim Ramnicu-Vălcea a fost călătoria Narcisei Lecușanu, jucătoarea profesionistă de handbal din Bacău, România, care și-a dorit în copilărie să devină Deutsche Meisterin și ne povestește cum a resusit să facă acest lucru în 2002 cu TV Lützellinden.

Antrenoare și arbitru pentru echipele de juniori din Germania, experiență pe care ne-o prezinta în cartea sa, ar putea fi o explicație pentru diferențele dintre sistemul nostru și sistemele de pregătire și rezultatele obținute de echipele din Germania și țările nordice, o experiență folositoare în perioada în care s-a ocupat de inițierea copiilor din România.

Campioană în Bundesliga, câștigătoare a cupei EHF și calificări în fazele superioare ale Champions League sunt rezultatele obținute de Narcisa ca jucătoare profesionistă de handbal, pe care ni le prezintă în paginile cărții sale, într-un mod foarte personal cu accente dulci moldovenești.

Campioană Mondială cu Echipa Națională de Tineret a României (Brazilia 1995), vicecampioană Mondială cu Echipa Națională a României (Rusia 2005) și alte participări la Campionate Europene și Mondiale, Jocurile Olimpice (Beijing 2008) sunt experiențe și rezultate deosebite pe care ni le prezinta Narcisa în cartea sa, alaturi de emoțiile trăite sub culorile și însemnele echipei naționale în momentele intonării imnului national și scandărilor suporterilor din timpul meciurilor.

Viața Narcisei este o poveste frumoasa, de succes, care poate să inspire mulți părinți și copii să combine din frageda copilărie sportul cu educația și educația cu sportul astfel încât copiii să capete deprinderi, cunoștinte, experiențe care să-i pregătească pentru viața de zi cu zi, să învețe să se ridice atunci când sunt jos și să se mențină atunci când au ajuns în vârf, să fie perseverenți, să se bazeze pe sprijinul echipei, să înțeleagă că sunt momente în care greșim și că este normal să mai și greșim și că sunt oameni în jurul nostru care ne înțeleg și ne ajută să depășim acest momente.

Narcisa descrie într-un mod deschis și direct relațiile cu antrenorii, staful tehnic și colegii de la echipele pentru care a jucat și importanța educației, dar și deschiderea ei pentru a învăța limba țărilor în care și-a desfășurat activitatea, aspecte care au contribuit într-un mod determinant la evoluția ei ca jucătoare profesionistă și ulterior ca membră și reprezentantă a organizațiilor naționale și internaționale de  handbal: FRH, EHF și IHF.

Cartea “Poveste vieții mele Narcisa Lecușanu” este despre familie, tradiție, credință, educație, sport, ambiție, vise, obiective, planificare, muncă, succese și eșecuri, accidentări și suferință fizica, renunțări și reveniri, întrebări și răspunsuri, decizii bune și mai puțin bune, oameni buni și mai putini buni, experiențe naționale și internaționale, diferențe culturale, comunicare, prietenie, susținere, deschidere, dar mai ales despre colegi, puterea echipelor și pasiunea pentru handbal.

Este o carte pe care o recomand cu drag tuturor părinților și copiilor, dar mai ales părinților ai căror copii se gândesc să devină sportivi de performanță.  Este o carte pe care trebuie să o citească învățătorii și profesorii din toate ciclurile școlare, antrenorii și profesorii de educație fizica și sport și persoanele implicate în organizarea sistemelor de educație și sport din România.

Răzvan C. Ioan – Fan, suport, iubitor al handbalului

„Pe la trei ani și jumătate a trecut trenul peste mine.” – Așa începe cartea, total neașteptat și într-un mod hilar. Ești purtat într-o conversație, titlul te pregătește – „Viața”, cu bune și rele. Simți pașii copilăriei și adolescenței, parfumul, frumusețea și simplitatea acelor vremuri. Descoperi tonul maturității și evenimentelor care călesc un om, plăcerea, succesul, bucuria, neajunsurile, regretele și sacrificiile … drumul, care duce spre îndeplinirea visului mult dorit. Vei râde la întâmplări amuzante sau ușor jenante. Vei empatiza, te vei întrista, te vei înfuria, vei simți un nod în gât, o paletă largă de sentimente. Ajungi să descoperi omul pe care îl cunoșteai de la sală sau de care ai auzit numai de la televizor, care te-a bucurat în mai multe rânduri și a cărei viață părea perfectă și fără griji.

Firul evenimentelor curge natural, an cu an, referințele făcute la întâmplări anterioare fiindu-ți cunoscute deja. Limbajul comun folosit în scrierea cărții te adâncește în senzația de intimitate. Totodată te ajută să parcurgi cartea cu plăcere în câteva ore. Povestea se centrează pe circumstanțele și adaptarea sportivul de performanță la ele, dar aduce aport și către suportul părinților, fraților, profesorilor și oamenilor întâlniți. Dacă am o plângere la adresa cărții este că nu se pune mai mult accentul pe anumite episoade reprobabile, oamenii în cauză fiind feriți de judecata lumii. Un bonus fabulos, vast, format din albumul de poze din arhiva personală dar și publică.

Recomand, cartea! Un sportiv în devenire poate găsi inspirație, motivare și curaj. Un fan va retrăi anii și acele momente ale handbalului. Un imparțial va primi o lecție de istorie sportivă și emoțiile unei valori ale sportului românesc! O dovadă scrisă că visul trebuie urmat oricâte piedici ar fi!

Uschi Bodenmann – President of Liechtenstein Handball Federation 

Narcisa shows what can be achieved with a lot of will and ambition. As the saying goes, the will can move mountains. You did it, especially with your character and your aura. One must never forget where one comes from. This also helps in various functions that you perform.

I am so happy to have met you personally on different occasions and to benefit from your experiences.

Although I gave up my position as president of our federation almost two years ago, I am still involved with handball.

Codrin Pașca – autor

Sunt foarte emoționat. Este prima oară în viața mea când scriu public despre o carte scrisă de o mare personalitate sportivă atât de bine cunoscută în țară și peste hotare.

Ce aș mai putea adăuga eu, un umil cititor și suporter, despre Povestea vieții mele, la cele scrise deja de atâtea personalități despre celebra handbalistă Narcisa Lecușanu? Totuși simt nevoia de a-mi spune și eu părerea, chiar dacă nu voi spune nimic nou.

Narcisa Lecușanu este un model de urmat pentru generația tânără și nu numai. Cunoscuta handbalistă este un exemplu de modestie, simplitate, ambiție, determinare, rezistență, spirit de sacrificiu, spirit de echipă, seriozitate și putere de muncă dusă de multe ori până la epuizare, atât în pregătirea sportivă cât și în viața de zi cu zi și în întreaga ei activitate.

Jucătoare, antrenoare, arbitră și, după retragerea din activitatea competițională, membră a celor mai înalte foruri handbalistice europene și mondiale în care și-a adus aportul cu succes datorită vastei experiențe sportive și de viață, Narcisa Lecușanu spune: „Handbalul m-a învățat cum să mă adaptez la situații neprevăzute, să caut soluții pentru a le rezolva și să nu mă concentrez pe ceea ce a fost sau pe cine este vinovat”. Eu cred că în orice domeniu de activitate am activa, avem cu toții de învățat din aceste frumoase cuvinte.

Este impresionant să afli amănunte despre cei pe care-i vezi doar jucând pe un teren, fie pe viu, fie la televizor. Să afli ce se întâmplă uneori în culise. Să afli și ce gândesc jucătorii, nu numai să-i vezi cum joacă. Să realizezi că sunt și ei oameni, exact ca și noi cei de rând, numai că ceea ce diferă la ei este talentul nemărginit cu care au fost înzestrați. Talent care-i îndreptățește să viseze sus de tot. Vă las pe voi, dragi cititori, să aflați din carte visul din copilărie devenit realitate al Narcisei Lecușanu. Dar să nu credeți că a fost ușor să și-l îndeplinească!

Handbalul a fost și este un sport tare iubit la Bacău, orașul natal al handbalistei, dar și în Baia Mare, orașul meu. Am fost fericit să citesc câteva rânduri despre handbalul băimărean. Nu pot uita meciurile Minaurului la care am fost și eu spectator de multe ori. Nu pot uita competiția de handbal masculin „Trofeul Carpați” de la mijlocul anilor ‘70, atunci când am avut privilegiul să stau la 2-3 metri distanță de Cristian Gațu și de la care am primit un autograf pe care îl prețuiesc. Handbalul m-a atras mereu, ca spectator, și am fost mereu bucuros să aflu cât mai multe despre acest sport. Cartea Narcisei Lecușanu îmi întregește aceste cunoștințe.

Țin să mai citez din Povestea vieții mele câteva rânduri care pentru mine sunt definitorii pentru Omul Narcisa Lecușanu: „Nu sunt printre cei care văd în alte țări numai lucruri bune, iar în propria țară doar neajunsuri. O astfel de mentalitate te complexează, te trage în jos, nu te ajută să construiești, să evoluezi, ajungi să te complaci doar în a critica, astfel încercând să te absolvi de orice vină, ca și cum n-ai fi și tu parte a acestei țări.” Cât de actual…

Cei care se uită la meciuri și nu sunt mulțumiți când echipa lor favorită pierde, când un jucător sau altul are o zi mai puțin bună, ar trebui neapărat să citească această carte autobiografică. Să realizeze, dacă nu au făcut-o deja, că fiecare sportiv este și el un om. Ce, noi care-i privim tolăniți confortabil în fotoliul din sufragerie suntem perfecți? Noi nu avem în palmares decât „meciuri” câștigate în campionatul nostru care se numește viață? Nu pierdem și noi „meciuri” la serviciu, sau chiar cele iminente pe care le jucăm cu prieteni sau cu cei dragi? Nu îi dezamăgim și noi, de multe ori, pe ai noștri, chiar dacă am dat tot ce am putut mai bun din noi? Sportivii sunt și ei oameni. Dar diferența o fac cei care sunt motivați, care fac sport pentru un crez al lor. Sunt și ei oameni, dar oameni care fac sacrificii de neimaginat pentru un om de rând, de multe ori fără să spună nimănui, ci să țină în sufletul lor, până ce vine vremea destăinuirilor într-o carte autobiografică.

Respect, stimă și recunoștință pentru tot ceea ce ați făcut, Narcisa Lecușanu, pentru handbalul românesc și pentru sport în general!

Povestea vieții mele, cartea amintirilor povestite cu atâta har de marea handbalistă, este îmbogățită de frumoase caracterizări creionate de peste 20 de personalități, printre care foștii mari sportivi Cristian Gațu, Elisabeta Lipă sau Radu Voina, precum și de un album cu peste 60 de fotografii color, instantanee din viața Narcisei Lecușanu care sunt sigur că au în spate povești despre care s-ar putea scrie tot atâtea cărți.

Cartea se poate achiziționa de la Librăria Coresi și o recomand cu drag:

https://www.librariacoresi.ro/shop?search=narcisa+lecușanu

Elena Ruxandra Petre – Profesor Limba și Literatura Română, filolog

Despre Narcisa Lecușanu și Povestea vieții ei

În preajma Crăciunului, Editura CORESI ne-a făcut două daruri “autobiografice”: Am vrut să ating stele și Povestea vieții mele (cu un Cuvânt înainte semnat de scriitoarea sighișoreancă Mariana Gorczyca). De vreme ce autorii lor sunt nume importante în elita handbalului românesc și mondial – Petre Ivănescu și Narcisa Lecușanu -, cărțile au o temă comună și lesne intuibilă: pasiunea pentru același sport. Protagoniștii se despart însă prin experiențe diferite, prin tonul mărturisirii și prin… patru decenii de viață.

Mai tânăra Poveste a Narcisei Lecușanu este, în pofida câtorva episoade sumbre, foarte senină. În curgerea epicului moldovenesc, autoarea își începe firul confesiunilor de la cea dintâi și traumatizantă amintire (când, pe la trei ani și jumătate, a trecut un tren peste ea) și se oprește în toiul unei vieți pline. Permițându-mi o asociere metonimică, popasurile din cartea Narcisei Lecușanu sunt tot atâtea halte pe peronul cărora coboară scene de viață sportivă sau privată, Oameni și oameni, câteva deznădejdi și multă, multă voință, dublată de încrederea în atotputernicia Celui de Sus.

Credința în Dumnezeu, sprijinul și dragostea familiei, antrenorilor, colegelor din echipe românești sau din alte zone geografice ale lumii au însemnat, pentru Narcisa Lecușanu, liniile de start spre cel mai vechi vis: să fie campioană… a Germaniei! Deutscher Meister! În cazul „Lalelei Negre” (cum o numește jurnalistul Marius Huțu), visul ăsta – hrănit, ani și ani, cu talent, cu ambiție și cu muncă – a avut toate datele împlinirii!

Dar drumul handbalistei aparent fragile n-a fost nici lin, nici puțin. Narcisa a plecat spre greu accesibila performanță dintr-o familie modestă (cu părinți care au înțeles târziu, văzându-și fata la TV, cum stă treaba cu handbalul), dintr-un oraș de provincie unde era, meci de meci, “vioara întâi”, și a ajuns să umple cu admiratori de toate vârstele tribune autohtone sau din Macedonia, Danemarca și Germania, să fie recunoscută pe stradă (v. paginile despre străinii care îi făceau daruri gratuite pentru un zâmbet, un autograf, o îmbrățișare…). Nicio piedică nu i-a fost mai înaltă decât dorința de a fi acolo unde a simțit că îi e locul sau timpul. A trecut peste dureri fizice și de suflet, peste teama oricăror provocări, știind că fiecare obstacol o să-i înalțe mai mult zborul. Iar când, din rațiuni medicale, n-a mai putut juca, a rămas lângă sportul despre care mărturisește, în finalul Poveștii, că “i-a dat atât de mult” și că “mai are încă multe să-i ofere”.

Grație aptitudinilor manageriale și sufletului său larg (cine se poate îndoi de vocația prieteniei, de altruismul Narcisei?), grație dezinvolturii cu care se exprimă public, după 2010, Narcisa Lecușanu a fost cooptată în foruri naționale (Federația Română de Handbal, Ministerul Tineretului și Sportului) și internaționale (membru în Biroul Executiv al IHF).

Dar munca din afara dreptunghiului de joc nu i s-a încheiat niciodată într-un birou sau după o conferință. Narcisa Lecușanu este neobosită. Iubind atât de mult handbalul, promovează oricând, oricum îi e la îndemână și mereu convingător frumusețea și binefacerile acestui sport.

Sigur că și în Povestea ei este vorba despre handbal. Sau mai ales despre handbal. Dar această Poveste deznoadă multe alte fire de viață, e o carte-album, cu zeci de evocări ale unor prieteni (președinți de federații, jurnaliști, coechipiere sau adversare, colegi de birou, profesori…) și cu toate ingredientele împlinirii de foarte jos, spre foarte sus. Pe scurt, autobiografia Narcisei Lecușanu este, în primul rând, despre cum între marginile unui de vis de copil crește Omul Mare.

Gabriela Gîrmacea – Profesor Limba și Literatura Română, scriitoare

Povestea unei campioane

Există multe motive pentru care poţi admira pe cineva, indiferent de domeniul în care activează, iar, când pe piaţa de carte apare o biografie, dorinţa de a o citi este firească şi foarte mare. Cititorul este interesat să afle fie povestea succesului, fie aspecte biografice pe care nu le ştie. Eu sunt o cititoare constantă de biografii. Motivul este simplu: vreau să descopăr omul pentru a-i înţelege trăsăturile de personalitate, deciziile, atitudinile, puterea de a reuşi.

În librării, am urmărit mereu biografiile unor sportivi de excepţie şi, cu părere de rău, trebuie să spun că nu sunt foarte multe aceste cărţi care să prezinte publicului larg personalităţile din sportul românesc, deşi tinerii au nevoie de modele. Ca profesoară, le-am recomandat mereu elevilor mei să-şi găsească drumul în viaţă ţinând cont de pasiunile care îi animă şi unii mi-au dat dreptate. Am căutat, pentru a-i inspira, modele care proveneau din diferite domenii de activitate şi din nou am constatat că lipseau biografiile românilor. Străinii erau întotdeauna foarte bine reprezentaţi pe rafturile librăriilor, în ediţii realizate pentru toate vârstele.

Pe Narcisa Lecuşanu am cunoscut-o nu într-o sală de sport, ci la un târg de carte şi ne-am simţit apropiate de parcă petrecusem o viaţă alături. Când mi-a mărturisit că vrea să scrie o autobiografie, intenţia ei m-a entuziasmat. Şi iată că anul 2021 începe cu o veste bună. Narcisa şi-a publicat autobiografia Povestea vieţii mele.

Titlul acestei cărţi nu este unul  original, dar dezvăluie preferinţa autoarei pentru un tip de lectură şi ascunde două aspecte pe care vreau să le evidenţiez. Primul cuvânt, povestea, dezvăluie disponibilitatea Narcisei Lecuşanu de a-şi purta admiratorii prin o serie de episoade importante. Al doilea cuvânt, viaţa, este o referire la un om energic, ce a înţeles că, indiferent de obstacolele care i se ivesc în cale, trebuie să găsească tot felul de resurse şi să privească deschis, cu speranţă şi credinţă spre alte experienţe iniţiatice, deoarece poetul Charles Baudelaire ne-a învăţat că prin codri de simboluri petrece omu-n viaţă.

Intenţia Narcisei Lecuşanu nu a fost doar de a scrie o autobiografie, ci o carte motivaţională, menită să-i inspire pe cei care vor să-şi croiască un drum în viaţă prin sport. Sunt multe experienţe de viaţă interesante, dar nu voi menţiona decât câteva care mi-au atras atenţia în mod deosebit şi pe care le-am numit Decalogul Narcisei:

1. Ambiţia şi efortul de a învăţa limba ţării în care joci.
2. Să te alături unor oameni de la care ai ce învăţa.
3. Să profiţi de contextele neconvenţionale pentru a învăţa, deoarece timpul unui sportiv este limitat.
4. Să înţelegi complexitatea jocului de echipă.
5. Rezultatul dorit vine în urma unei foarte bune pregătiri din punct de vedere fizic, tactic şi psihologic.
6. Să ai întotdeauna o motivaţie bine fundamentată când vrei să înfăptuieşti un lucru.
7. Încrederea în ceilalţi te face puternic.
8. Nu renunţa niciodată la căutări.
9. Sportul înseamnă dăruire.
10. Niciun început nu este uşor.

Cartea conţine nu doar confesiunea autoarei, ci şi mărturiile celor care o cunosc: antrenori, jurnalişti, colege de echipă, specialişti din handbal etc. Un grupaj de fotografii ne readuce aminte atmosfera din diferite competiţii sau din viaţa de familie. Fotografiile în care un sportiv apare alături de copii m-au emoţionat mereu, însă, dintre toate, mi-a plăcut una în mod deosebit. Se află pe coperta a treia. Narcisa stă în poartă, în faţa copiilor săi, Maria şi Iustin, care îşi încearcă şansa de a marca. Or fi reuşit? Nu ştim, dar ne putem imagina că povestea continuă şi, indiferent de scor, Narcisa Lecuşanu ne invită la lectură şi ne motivează să facem sport. Poate cineva rezista acestei invitaţii? Eu nu.

Preot Dan Bădulescu

Din când în când marii campioni își deschid sufletul și aștern pe hârtie povestea vieții lor. Și, așa cum ne așteptăm, ei fiind persoane ieșite din comun prin performanțele lor sportive, și viața lor conține întâmplări ieșite din comun. Este și cazul Narcisei, pe care am avut onoarea s-o cunosc personal în urmă cu câțiva ani, deci neștiindu-i decât palmaresul sportiv de excepție. Cartea de față vine cu detalii în mod sigur necunoscute marelui public, dar cu atât mai utile în completarea profilului marii campioane.

Noi, cei din biserică, nu uităm că termenul de „asceți”, „asceză” este luat de Sfinții Părinți din domeniul… atleților și gladiatorilor antici! Asceză ar însemna… antrenament, exerciții, dietă, regim special în vederea confruntărilor din arenă. Chiar și în Scriptură întâlnim imagini din acest domeniu la Sf. Pavel: el vorbește de întrecere, lovit cu pumnul în aer(!!), cunună… desigur acestea în sensul lor duhovnicesc. Ideea comună este aceasta: pentru a atinge performanțe în ambele domenii, se cere o viață deosebită: în cazul sportivilor antrenamente, cantonamente, dietă, etc. Acestea toate, combinate cu rănirile și accidentările inevitabile din orice sport în plan fizic, combinate cu stresul, invidia, eventuala amărăciune a înfrângerii sau a nedreptății – fie în sporturile individuale, fie în cele de echipă – constituie o serie de sacrificii necunoscute și netrăite de cei „normali”. Desigur, de cele mai multe ori, ca și în cazul Narcisei, acestea sunt asumate, și sprijinite de o pasiune și ambiție pornită din copilărie. Rezultatele de excepție aduc acei „lauri”, gloria și banii, de ce să nu o spunem, dar, în destule cazuri, și o glorie națională a respectivului/respectivei campion/campioane care devine și o mândrie națională, pe lângă celebritate.

Desigur momentul „de plecare” al acestor întâmplări din viața Narcisei îl constituie episodul accidentului feroviar de la trei ani și jumătate. Acolo pronia divină și-a arătat din plin lucrarea, Dumnezeu având în vedere o altă continuare a vieții sale, lucru de care ea a fost și este cu atât mai mult conștientă acum la maturitate.

Lăsăm în continuare cititorului plăcerea lecturării acestei cărți, ce credem că poate fi folositoare în special tinerelor ce vor să urmeze această carieră plină de bucurii și reușite, dar și de spinii necazurilor amintite, și de sacrificii…

Daniela Idor

O adevărată surpriză a sosit când am primit această minunată carte, la începutul lunii ianuarie a anului 2021.Cu siguranță este cea mai frumoasă și reușită carte autobiografică pe care am citit-o până în prezent.

Cartea, în forma sa, își propune să publice de la discuții la teme precum amintirile din copilărie, studenția, viața minunată de sportivă, succesurile ,bucuriile și momentele mai puțin plăcute.Autoarea noastră, marea campioană Narcisa Lecușanu, prin această carte ne aduce in prim –plan cultura vieții sportive de care mulți viitori sportivi ar trebui să țină seama. Această carte  inspiră atât tinerii  din sport cât și din alte domenii, să își urmeze în viață drumul pe care și l-au dorit dintotdeauna, căci doar așa vor fi fericiți.

Încă din prima parte a cărții, mi-a atras atenția amintirile din copilărie și adolescența ,momentul trecerii  trenului peste marea noastră campioana care m-a emoționat maxim ,viața la țară alături de bunici  și perioada școlii. Un capitol care m-a înveselit tare a fost cel in care autoarea noastră ne-a menționat ca tricoul său nu avea număr însă cu toate aceste supărări ,a revenit pe terenul de handbal la îndemnul antrenorului ,devenind una din speranțele handbalului românesc. O altă perioadă frumoasă descrisă în carte, este perioada studenției, lupta sa între a merge la antrenamente ,dar și continuarea studiilor ,ceea ce este destul de greu pentru un sportiv de performanță și trebuie să recunoaștem că nu toți am putea reuși asta, dar și perioada din  1996, în Macedonia la Skopje a reprezentat un moment foarte important în cariera Narcisei.

De asemenea, momentul revenirii la echipa națională a fost un nou moment de bucurie, participarea la turneul la care s-a definitivat lotul pentru Mondialele din Rusia, emoțiile meciului cu Germania pe care parcă le revăd chiar dacă au trecut ani, Luminița care era la superlativ în poarta noastră. Momentul accidentării grave a fost un capitol emoționant ,momentele de a anunța retragerea din handbal dar și operațiile suferite la genunchi. La sfârșitul capitolului Șef de delegație la Campionatul Mondial de Junioare din Macedonia, subliniez și o inițiativă lăudabilă a Narcisei si anume dorința de a construi Asociația Handbal Club Narcisa Lecușanu. Sunt sigură ca o sa ajute pe mulți tineri această inițiativă în a-și urma visele ,Doamne ajută ca și acest proiect să devină realitate și va deveni, sunt sigură.

Ce reprezintă oare această lucrare? Pentru noi, dar și pentru viitoarele generații de tineri handbaliști, o comoară permanentă, menținerea motivației și luptei în tot ceea ce faci în viață, speranța că prin multă muncă, ambiție și dăruire ,Dumnezeu îți va zâmbi și te va ajuta să atingi cele mai înalte culmi ale succesului.Sunt de părere, că această carte ar trebui tradusă în și mai multe limbi străine, pentru a putea ajunge în mâinile cât mai multor sportivi și oameni iubitori de handbal din întreaga lume.

Conținutul bogat și variat, prezentarea vieții pe toate etapele de vârstă, mă determină ca în încheiere, să susțin că este cu adevărat o reușită și să-i doresc Narcisei, mult succes în viitor în toate proiectele și un viitor frumos. Cu siguranță , această carte va spori atenția profesorilor de sport, a părinților și nu numai, în  instruirea de la vârste cât mai fragede a copiilor să practice un sport.

Prof. dr. Luminița Reveica Țaran

ARTA DE …A ÎNVINGE

MOTO: „Toate s-au întâmplat în viața mea ca și cum ai da paginile dintr-o carte.” (Narcisa Lecușanu)

„Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt, pentru că sunt, a celor ce nu sunt, pentru că nu sunt”, spuneau anticii greci. Aceeași măsură a timpului și a spațiului, același echilibru al vieții, kalokagathon, forța drămuirii sinelui într-o lume în continuă mișcare browniană, aceeași măsură în toate, in medias res, a definit umanul din toate timpurile.

Un astfel de om, al dreptei măsuri, al cumpătării, al frumuseții și al măiestriei firești și seducătoare, un om care a ridicat sportul la rang de artă, un astfel de om este Narcisa Lecușanu, în deplinătatea ființării în relație directă, permanentă și încărcată de noblețea propriului suflet, în relația cu ceilalți. Plecând doar de la nume, Narcisa a fost definită de prof. Marius Nicolae Iliuță, prin Năzuință, Adevăr, Răbdare, Credință, Inspirație, Succes, Altruism.

Cartea „Povestea vieții mele” este portretul unui om complet care și-a depășit limitele, indiferent de povara lor – familială, socială, profesională – , prin autoeducație. Narcisa este un om al experiențelor pe care le-a transformat, întotdeauna, în oportunități, într-un cuvânt, un învingător.

De fapt, cine este Narcisa Lecușanu? Absolventă a Institutului de Educație Fizică și Sport din Bacău, cu diplomă de masterat, Narcisa Lecușanu s-a născut la 14 septembrie 1976, în  Bacău, România, are o înălțime de 184 cm și a jucat pe post de centru. Ultimul club pentru care a evoluat a fost Oltchim Râmnicu-Vâlcea. În 2011 era directorul tehnic al echipei naționale de handbal feminin a României. A jucat și la echipele CSȘ Bacău, CS Știința Bacău (România), Kometal Skopje (Macedonia), BVB 09 Dormund, TV Lützellinden (Germania), Ikast Bording EH, DH Aalborg (Danemarca). În 2005, Narcisa Lecușanu a fost declarată cetățean de onoare al municipiului Bacău. Ca palmares, amintim: locul 2, Campionatul Mondial, Rusia, 2005; locul 1 la CM tineret, Brazilia, 1995; de 2 ori câștigătoare a Cup Winners’ Cup, 2002/2007; finalistă (locul 2) a Ligii Campioniilor 2009/10; semi-finalistă (locul 3) a Ligii Campioniilor 2008/09; câștigătoare a Campionatului Macedoniei 1997, 1998; câștigătoare a Campionatului Germaniei 2001; câștigătoare a Cupei Macedoniei 1997, 1998; cvadruplă câștigătoare a Ligii Naționale Române 2007, 2008, 2009, 2010; câștigătoare a Cupei României 2007; câștigătoare a Supercupei României, 2007 – prima ediție.

Cartea Narcisei Lecușanu, „Povestea vieții mele”, este un adevărat bildungsroman, o carte a formării și a devenirii, o carte în care viața s-a cerut povestită, o adevărată poveste de succes, clădită pe propriile trăiri, mai mult sau mai puțin comode, dar, toate, întemeietoare. Capitolele cărții (ex. Amintiri din copilărie și adolescență, Tricoul meu nu avea număr, Înfrângerile fac parte din joc, Viața merge înainte, Povara unei înfrângeri, 2012, Începutul unui nou drum: în doi, Egoul o poate lua razna dacă…) sunt treptele unor generații care și-au descoperit rădăcinile și aripile într-o pasiune, sportul, care punea la încercare omul ca întreg, omul care a reușit să stabilească un armistițiu ființial între trup și suflet: „Planeta începea să devină o imensă minge de handbal.” Cartea este scrisă cu penelul inimii, e o spovedanie firească și cutremurătoare, în același timp, a unui om care s-a așezat la masa de scris pentru a-și odihni sufletul și pentru a ne îmbogăți viața și a o vindeca de toate slăbiciunile omenești, împrumutându-ne, cu generozitatea-i proverbială, mentalitatea unui învingător.

Plecând de la credința „Nimic fără Dumnezeu”, Narcisa Lecușanu a dedicat cartea oamenilor care i-au plămădit viața, de-a lungul anilor: oamenilor care m-au crescut – Petru, Elena, Eduard, Camelia, Iulian, Florin; colegelor, antrenorilor, profesorilor – uriașa mea familie extinsă; comorilor din viața mea, Maria și Iustin, cele mai prețioase TROFEE și bucuria de a fi; lui Nicolae – soțul meu -, pentru răbdarea și dragostea cu care mă ajută să înfloresc.

Cartea are, cumva, un început șocant – „Pe la trei ani și jumătate a trecut trenul peste mine” – , dar e un început care a dat frâu liber experiențelor de viață care i-au zidit sufletul: „Dacă m-ar întreba cineva ce înseamnă eternitatea, aș zice că e timpul perceput ca nesfârșit, în care un copil este în pericol de moarte și nu înțelege de ce nimeni nu îl salvează.”

Cartea Narcisei e însăși viața, cu suișuri și coborâșuri, cu lumini și umbre, cu agonie și extaz, o carte vie, autentică, care se așază lin, pe făgașul amintirilor, îmbiind la regăsirea propriei identități, o carte în care te poți odihni de prea multa zbatere a zilelor. Scriitura Narcisei Lecușanu este frumoasă și curată, aidoma sufletului autoarei care ni se oferă, cu fiecare filă, pe talgerul seducător al trăirilor și amintirilor. Lipsit de înzorzonări inutile, stilul Narcisei Lecușanu este suav și elegant, impresionist și realist, în același timp, prin surprinderea veridicității trăirilor într-un tablou al frământărilor lăuntrice: „Dacă aș fi pictor și m-aș vrea într-un autoportret, m-aș concentra asupra a ce e dincolo de chipul meu. Aș evita orice tușă care exprimă încrâncenare și mi-aș reda, în culori senine, atitudinea pozitivă, proiecția optimistă a unor situații pe care le anticipez, tenacitatea, rezistența la efort îndelungat, grija să nu scap frâiele modestiei…Iar privirea să caute neapărat drumul către sus, în semn de mulțumire lui Dumnezeu”.

Mărturisindu-și apartenența la două familii – „cea în care m-am născut și cea a handbalului” – , cu mentalitatea de învingător în sânge – „De câte ori cazi, de atâtea ori ai obligația să te ridici și să o iei de la capăt.” – , numele Narcisei Lecușanu a devenit o emblemă a sportului național și internațional: „Planeta începea să devină o imensă minge de handbal.”

Făcându-și debutul în handbal în 1988, considerată „cea mai valoroasă tânără jucătoare”, „cea mai tehnică jucătoare a turneului”, multiplă campioană națională, în Germania, Macedonia, Danemarca, vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg – odată cu reîntoarcerea la Națională, a reintrodus jocul cu pivotul – Narcisa Lecușanu s-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi: „Partea cea mai greu de suportat a fost nu durerea fizică, ci frustrarea, pentru că îmi doream atât de mult să joc și nu puteam.”

Viața de sportiv presupune o experiență cazonă, cu aripi și prăbușiri, cu suflete zbuciumate și gânduri pribege, cu doruri și deznădejdi, cu încoronări și decadențe:„E greu de descris gustul victoriei (plutire, bunătate, generozitate, te îmbrățișezi cu toată lumea, fiindcă vrei să îi iei pe toți în «oda bucuriei» ). El trebuie trăit.”; „Simțeam aripi pe umeri, simțeam că mă pot înălța…”; „După ce ai parte de așa ceva, după ce simți bucuria adusă celorlalți, după ce admirația atâtor oameni te-au făcut să te simți copleșită, după ce îți dai seama că ai fost ambasador excelent pentru țara ta, nu poți decât să-I mulțumești în continuare lui Dumnezeu, să te rogi pentru sănătate, minte, energie și să îți dedici restul vieții tale acestui sport.”

Narcisa Lecușanu s-a clădit ca individualitate prin apartenența la colectivitate, la un grup identitar, de fapt, care construiește valori, fără să le anihileze, o școală în care nu se știe cine dă și cine primește, o trăire la unison: „Într-un joc de echipă e în firea lucrurilor să fii foarte bun și să ieși și tu, personal, în evidență. Dar la fel de adevărat este să te bucuri enorm dacă o altă jucătoare din echipa ta joacă fabulos. Asta numesc eu fairplay, cooperare sau sprijin într-o echipă. E ca într-o familie în care ești fericit pentru izbânda copilului sau a altei rude apropiate,”; „Știam că doar starea de «împreună» ne va face invincibile.”

Între Narcisa Lecușanu și Câmpulung Moldovenesc s-a creat o legătură de sânge : „Un loc special îl are primul cantonament. Plecam zece zile din sânul familiei la Câmpulung Moldovenesc, sus, în Bucovina, și mi se părea că voi pleca foarte departe de casă. Totul era nou, stațiunea, faptul că zi de zi aveam antrenamente cu totul altfel decât făceam noi la sală, în Bacău. Eram fascinată.”

Fraza curgătoare și senină, de povestitor la gura sobei, înlănțuirea fragmentelor de viață, exteriorizate, cu frământările lăuntrice, transformă povestea unei vieți într-o spovedanie livrescă care devine brevet de învingător: „ca să fii învingător trebuie să îți învingi prima dată propriile slăbiciuni, aceasta este adevărata victorie.”

Impresia de viață trăită la maximum și întoarsă pe toate fețele timpului, din perspective auctoriale multiple – copil, adolescent, matur, sportiv, femeie, mamă, soție, director, președinte, secretar de stat – transformă povestea unei vieți în operă deschisă în care timpul mai scrie, din când în când, câte o filă: „Această carte poate continua în multe pagini. Pe măsură ce citesc și recitesc, simt nevoia să adaug alte amintiri, alte experiențe, alte emoții. Dar sunt conștientă că, în acest fel, ea nu va ajunge la cititori niciodată.”